Era o dată-n Babilon
Un mare, mare împărat
Ce-si făcu din chipul lui
Din aur, idol de-nchinat

În curtea lui fântâni de aur
Cu lapte ce in val curgea
Si mierea dulce aurită
Pe pietre strălucea

Grădini ce fost-au înăltate
Pe stâlpi de aur si argint
Atâta lux si bogătie
Nu mai văzuse nimeni pe
                                 pământ

Era atâta de bogat
Că nu-si mai încăpea în piele
Iesise pe balcon zicând
Daaa! ! ! Toare-s ale mele!

Atuncea Domnu'-l auzii
Si-un vis ciudat trimite
Ce-l desluseste Daniel:
Trăi-vei împărate între vite

Ti-a dat un timp ca să te-ntorci
Din crunta-ti nebunie
De nu. . să sti că vei trăi
Cu vitele-n câmpie

El nu ia seama nicidecum
Si-atuncia Domnul în grabă
Îi ia din minte si îl lasă
Sapte ani să mânce iarbă

Într-un târziu ridică ochii
Spre cer cu mare frică
O Doamne! Totul e al Tău
Din iarbă mă ridică

Nabucadentar cazu
În fata Celui PreaÎnalt
Si toată tara íl văzu
Cum Domnului s-a închinat. Amin!